Hernie de disc lombară

Hernia de disc lombară înseamnă uzura și deplasarea nucleului pulpos către canalul medular, unde comprimă o rădăcină a unui nerv spinal.

Simptomatologie

În prima fază a bolii, cea în care există doar un disc uzat, degenerat, avem dureri în zona lombară, însoțite de blocaj datorită contracturii musculare. Pe măsură ce uzura discului avansează, aceste episoade devin din ce în ce mai dese, mai grave şi mai rezistente la tratament.

Obiective

  • Ameliorarea durerii;
  • Relaxarea musculară;
  • Tonifierea musculaturii spatelui;
  • Redobândirea sensibilității;
  • Reeducarea mersului.

În stadiul de hernie de disc constituită, manifestarea principală este durerea pe picior (sciatica), datorată compresiunii unei rădăcini nervoase. În funcţie de rădăcina afectată, sciatica este resimţită pe faţa laterală sau pe spatele piciorului până la călcâi. În afară de durere, suferinţa rădăcinii nervoase se poate manifesta şi prin tulburări de sensibilitate (furnicături/amorţeală) sau scăderea forţei musculare pentru anumiţi muşchi.

Hemiplegie

Hemiplegia este manifestarea principală a sindromului piramidal, caracterizată prin pierderea motilităţii voluntare cu alterarea tonusului muscular a unei jumătăţi a corpului.

Simptomatologie

Simptomele sunt diferite în funcţie de gravitatea hemiplegiei. Se pot manifesta prin slăbiciune musculară sau rigiditate pe o parte, spasticitatea musculară, abilităţi motrice fine slabe, probleme cu mersul, echilibru slab, probleme cu apucarea obiectelor.

Obiective

  • Prevenirea retracţiilor musculo-tendinoase;
  • Dezvoltarea forţei musculare;
  • Reeducarea coordonării;
  • Redobândirea autonomiei de deplasare şi a capacităţii de autoservire;
  • Reinserţia socio-profesională.

Tetraplegie

Tetrapareza spastică este paralizia cauzată de boală sau de un traumatism care duce la pierderea parțială sau totală a tuturor celor patru membre și a trunchiului.

Simptomatologie 

Pierderea este de obicei senzorială și motorie, ceea ce înseamnă că atât senzația cât și controlul sunt pierdute.

Obiective

  • Restabilirea și menținerea capacității de mișcare;
  • Eliminarea sincineziilor;
  • Menținerea sau îmbunătățirea mobilității;
  • Creșterea rezistenței musculare;
  • Dezvoltarea echilibrului și a coordonării;
  • Creșterea capacității pulmonare;
  • Reeducarea mersului.

Recapătă-ți starea de bine

prin programe de recuperare medicală

La Kinetera, concepem programe de recuperare adaptate nevoilor fiecărui pacient.

© KINETERA, 2025. Toate drepturile rezervate.