Ce este

fizioterapia?

Fizioterapia și kinetoterapia sunt deseori confundate, însă am putea compara aceste două metode terapeutice cu doi buni prieteni, care se completează unul pe altul. Fizioterapia contribuie la accelerarea procesului de vindecare și crește rata de succes a recuperării.

Fizioterapia este un act medical, profilactic, terapeutic sau recuperator și are ca suport multe mijloace și procedee pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de echipa care stabilește programul de recuperare. Spre deosebire de kinetoterapie, ce se bazează pe mișcare, fizioterapia folosește agenți fizici – căldură, lumină, electricitate, unde magnetice sau mecanice.

Ca arie de activitate, fizioterapia are ca obiective reeducarea funcțională, refacerea capacității fizice și reabilitarea calității vieții.

Beneficiile fizioterapiei

Atât în cazul copiilor, cât și a adulților, sănătatea este esențială pentru o stare de bine fizică și psihică. Aceasta mobilizează pacientul să își gestioneze afecțiunile și să se recupereze. Totodată, favorizează instalarea independenței chiar și după finalizarea tratamentului fizioterapeutic

În pediatrie, fizioterapia este folosită pentru tratarea diferitelor probleme musculo-scheletice ale copiilor, a afecțiunilor legate de coordonarea motorie, a paraliziilor cerebrale, a întârzierilor în dezvoltarea mobilității. De asemenea, se utilizează și în îngrijirea persoanelor adulte, căci se axează pe reabilitare și suport în urma căzăturilor, după boli sau accidente traumatizante.

Sporește mobilitatea articulațiilor
Stimulează articulația sangvină
Relaxează și combate oboseala
Previne și tratează inflamațiile
 Reduce deficiențele funcționale
 Are un efect tonifiant asupra pielii

TERAPIA CU ULTRASUNET

Ultrasunetul este o procedură terapeutică, ce realizează un „micromasaj” al celulelor şi ţesuturilor, însoţit de apariţia de căldură. Acesta asigură un efect analgezic, „înmuierea aderenţelor”, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și scurtarea perioadei de vindecare posttraumatică.

Terapia cu ultrasunete are acţiune hiperemiantă, vasomotorie, antiinflamatorie și decontracturantă.

Indicaţii generale ale terapiei cu ultrasunete

  • Afecţiuni reumatismale: reumatism degenerativ, inflamator cronic şi abarticular, poliartrita reumatoida stadiul III-IV;
  • Traumatologice: fracturi recente, contuzii, entorse, luxaţii, hematoame;
  • Sindromul de deposturare însoţit de durere: posturi vicioase, scolioze, deformări ale piciorului;
  • Dermatologice: cicatrici cheloide, plăgi atone, ulcere trofice ale membrelor;
  • Afectări ale ţesutului colagen: fibroze, dermatomicoze, sclerodermite, retracţia aponevrozei palmare Dupuytren;
  • Neurologie: nevralgii şi nevrite (în aplicaţii radiculare sau tronculare), sechele nevralgice după herpes Zoster, nevroamele amputaţiilor, distrofie musculară progresivă, sindroame spastice şi hipertone.
  • Afecţiuni circulatorii: arteriopatii obliterante, boala Raynaud, afecţiuni interne, ginecopatii.

LASERTERAPIA

Laserterapia constituie o metodă non-invazivă, cu un timp de recuperare scurt. Aceasta nu implică tratament medicamentos și oferă o gamă largă de beneficii, dar și o alternativă pentru pacienții care nu au răspuns la alte terapii convenționale.

Sursa de lumină este pusă în contact direct cu pielea, fotonii penetrează țesuturile și interacționează cu diferite molecule restabilind funcția normală a celulei. Terapia cu laser are efecte analgezice, miorelaxante, antiinflamatoare, trofice, resorptive, bactericide, virucide.

Avantaje ale laserterapiei

  • Perioadă mai scurtă de tratament;
  • Rezultate pozitive obţinute mai rapid în comparaţie cu alte proceduri pentru combaterea durerii;
  • Metodă non-invazivă, fără efecte secundare.

Afecțiuni vizate

Prin terapia LASER tratează o gamă largă de afecțiuni:

Artrita, (osteoartrita, artrita reumatoidă)
Durerile de cap, inclusiv migrena
Accidentările (întinderi musculare, entorse), leziuni cauzate de mişcări repetitive (suprasolicitare segmentară)
Fasceita plantară (durere la nivelul călcâiului)
Afecţiunile discurilor intervertebrale
Durerile coloanei vertebrale: cervicale, de spate, durerea lombară
Durerile articulare (genunchi, umăr, coapsă)
Tendinita
Durerea postoperator
Neuropatia (cauzată de o leziune nervoasă)
Fibromialgia (provoacă durere cronică la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi a ţesuturilor moi)
Sindromul de tunel carpian (cauzat de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii, se manifestă prin durere, amorţeli şi furnicături la nivelul mâinii)

ELECTROTERAPIA

ELECTROTERAPIA utilizează o gamă variată de curenţi – diadinamici, Trabert, faradic, neofaradic, interferenţial – care acţionează asupra unor zone specifice, în funcţie de afecţiuni.

Tratamentul poate avea efecte semnificative în diminuarea durerii, stimularea circulaţiei sangvine, a nervilor şi a relaxării musculare în funcție de tipul de curenţilor, intensitate, durată, frecvenţă. Aplicaţiile de electroterapie utilizate în practică au în principal scop analgezic, sedativ, decontracturant sau stimulat muscular, care facilitează sau consolidează şedinţele de kinetoterapie.

Indicații pentru electroterapie

  • Controlarea durerii;
  • Stimularea musculaturii;
  • Afecţiuni ale sistemului nervos: nevralgii şi nevrite, pareze şi paralizii, sindroame astenonevrotice de suprasolicitare; distonii neurocirculatorii;
  • Afecţiuni ale aparatului locomotor: mialgii, neuro mialgii, tendinite, tenosinovite, bursite, epicondilite, periartrite, artrite, artroze, poliartrită reumatoidă, spondilită ankilopoetica, sechele posttraumatice;
  • Afecţiuni ale aparatului cardiovascular: tulburări de circulaţie periferică , flebite în faza subacută şi cronică;
  • Stări posttraumatice: contuzii, entorse, luxaţii, întinderi musculare, redori articulare.

Contraindicații

  • procese inflamatorii acute;
  • sarcina;
  • pacemaker cardiac;
  • procese neoplazice;
  • tuberculoza;
  • prezența de piese metalice intratisulare.

Metode de utilizare a

fizioterapiei

Fizioterapia poate face diferența în abordarea patologiilor specifice și asigură capacitatea de a duce o viață activă. Pentru persoanele adulte, care pot avea dizabilități sau dureri cronice, fizioterapia este soluția care le permite menținerea unui nivel fizic necesar pentru a trăi independent. De asemenea, pentru cei care suferă accidente, traumatisme, accidentări – în cazul sportivilor, aceasta este soluția pentru a redobândi capacitățile fizice afectate și a avea o viață normală, sănătoasă.

Tens

Această metodă utilizează o încărcare electrică de intensitate mică, la nivelul zonei dureroase și are ca efecte îmbunătățirea circulației, reducerea durerii și eliminarea tensiunii.

Curenții interferențiali

Aceștia rezultă din suprapunerea a doi curenți de medie frecventă. Efectele acestora sunt: excitomotor, decontracturant, hiperemizant, analgetic.

Galvanizarea

Metoda aceasta utilizează curentul continuu (curentul galvanic). Galvanizarea simplă se realizeaza cu ajutorul unor electrozi sub forma de plăci. Poate avea ca și efecte: efect analgetic, stimulare neuromusculara, reglare a modificărilor de excitabilitate ale sistemului nervos central, biotrofic prin îmbunătățirea loco-regională a circulației sangvine și creșterea difuziunii intratisulare, vasodilatator.

Curenții diadinamici

Sunt curenții de joasă frecvență derivați din curentul de la rețea care este redresat și modulat. Curenții diadinamici au efect antalgic, hiperemizant și dinamogen.

Stimularea electrică

Această metodă este utilă în recuperarea bolnavului neurologic ce îi oferă posibilitatea îmbunătățirii rezultatelor reabilitării. Stimularea electrică produce contracția mușchilor paralizați prin intermediul impulsurilor cu ajutorul electrozilor.

Fizioterapie

pentru copii și adulți

La Kinetera, oferim o gamă variată de proceduri de fizioterapie, care să completeze și să accelereze procesul de recuperare.

© KINETERA, 2021. Toate drepturile rezervate.