Kinetera Iași – Centru de recuperare pediatrică
Dezvoltarea neuromotorie este esențială în primul an de viață. Kinetoterapia pentru bebeluși se adresează atât copiilor cu diagnostice ortopedice, afecțiuni neurologice, dar și copiilor sănătoși pentru o dezvoltare armonioasă. Printre cele mai frecvente cauze ce necesită un program personalizat de kinetoterapie pediatrică sunt înclinările nefirești ale capului, în raport cu corpul, picioare orientate în interior, sau în exterior, tonus muscular scăzut etc.
Kinetoterapia copiilor prematuri trebuie inceputa cat mai repede posibil dupa externarea acestora, in urma recomandarii medicului specialist, pentru ca achizitiile motorii din primele luni (ridicarea capului, statul pe burtica, pe coate, rostogolirea, tararea, statul in sezut, mersul in patrupedie, ridicarea in picioare, mersul) sa fie cat mai repede recuperate si sa nu existe un decalaj foarte mare intre varsta cronologica si varsta ajustata.
Considerăm că prevenția și instruirea părinților sunt cel puțin la fel de importante ca ședințele de kinetoterapie pediatrică. În primul an de viață, bebelușul parcurge câteva etape importante în dezvoltarea lor motorie și senzorială. Dacă părinții le cunosc, atunci și jocul poate avea un rol benefic pentru cei mici.
Monitorizarea dezvoltării bebelușului
La Kinetera Iași specialiștii noștri sunt obișnuiți să lucreze cu copiii ce, de multe ori, se relaxează imediat, colaborează și realizează veseli exercițiile propuse, alături de kinetoterapeutul lor. Astfel, rezultatele sunt rapide și eficiente, iar creșterea și dezvoltarea motorie sunt în raport optim cu vârsta copilului.
Din momentul nașterii, orice bebeluș are nevoie, pe lângă urmărirea pediatrică periodică privind greutatea, alimentația și imunizarea, de o atenție deosebită pentru creșterea și dezvoltarea musculară și osoasă. Astfel, poți depista din timp tulburările și deformările ce pot apărea la naștere sau în timpul creșterii.
Dezvoltarea neuromotorie în primul an de viață al bebelușilor reprezintă un element cheie. Aceasta este perioada în care el parcurge câteva etape foarte importante. Învață să se întoarcă pe burtă, să se rostogolească, să stea în fund, să meargă în patru labe, să se ridice în picioare, ca mai apoi sa meargă independent. Când aceste aspecte sunt cunoscute, joaca cu cel mic va avea rol de stimulare a dezvoltării motorii și senzoriale.
Când are bebe nevoie de kinetoterapie
Ca părinte poți observa cu ușurință dacă sunt situații neobișnuite în dezvoltarea neuromotorie a bebelușului tău. Iată câteva semne de care trebuie să ții cont:
- Nu ești sigur dacă bebelușul tău urmează etapele normale de dezvoltare;
- Copilașul de 4-5 luni și nu stă încă pe burtică sau în postura păpușii;
- Bebelușul de 9-10 luni nu stă în șezut;
- Piciorușele prezintă unele deformări osteo-articulare;
- Constați anumite obiceiuri ale celor mici cum ar fi: privitul constant într-o singură parte, preferința de a folosi în mod constant o singură mânuță sau un singur picioruș.
- În spatele acestor simptome se pot ascunde diagnostice care, dacă sunt descoperite la timp, pot fi tratate cu succes.
Ședințe de kinetoterapie personalizate pentru bebeluși la Kinetera
La Kinetera, personalizarea planului de tratament începe firesc cu evaluarea neuromotorie a copilașului. Medicul specialist de recuperare îți va da toate detaliile referitoare la parcurgerea stadiilor de dezvoltare psihomotorie. Ulterior, este stabilit programul de recuperare adaptat nevoilor sale, care pune accent pe profilaxie sau tratare și care poate cuprinde atât exerciții de kinetoterapie pentru bebeluși, cât și ședințe de masaj.
Ajută-ți bebelușul să se bucure de o
dezvoltare armonioasă!
La Kinetera, îți oferim servicii de kinetoterapie pentru bebeluși, care includ exerciții adaptate fiecărei etape de creștere și de dezvoltare.