Pe data de 16 octombrie, centrul de recuperare medicală Kinetera a împlinit 2 ani de activitate. Am sărbătorit cu bucurie realizările clienților alături de echipa noastră, dar și provocările peste care am trecut cu multă chibzuință.
Am perseverat chiar și în acest context pandemic și am continuat să aducem conștientizare și bucuria mișcării în viața pacienților noștri. De asemenea, am extins gama de servicii specializate în cadrul clinicii noastre medicale pentru a răspunde celor mai actuale nevoi. Astfel, programele, metodele și exercițiile le-am pus din acest an și la dispoziția adulților și a famiilor. Am considerat că acest demers este un pas firesc pentru noi, deoarece ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să se bucure de zile pline de sănătate! De la tehnologii moderne, la personal profesionist și pregătit, terapia prin mișcare este esența care înglobează toate eforturile noastre.
Partenerii Kinetera – aliați ai sănătății
Acum 2 ani, am pornit la drum cu multă încredere în misiunea noastră și, anume, să îmbunătățim calitatea vieții copiilor, dar și a adulților prin tratamente de recuperare medicală pentru ca toți să ne putem bucura de aventurile specifice fiecărei vârste.
Alături de noi, s-au aliat în această călătorie doi parteneri de nădejde:
Astăzi, dorim să le mulțumim și să ne arătăm aprecierea pentru colaborarea fructuoasă. Cu siguranță rezultatele și impactul nu ar fi fost aceleași fără sprijinul acestora! Noi credem că un demers poate fi finalizat mai ales atunci când ai colaboratorii și partenerii potriviți alături.
De când am descoperit Centrul de Recuperare Medicală Kinetera, nu doar că mă simt mai bine fizic, dar și echipa formată din oameni tineri și foarte motivați creează o atmosferă de bună dispoziție pe care o păstrezi apoi de-a lungul întregii zile. Vă mulțumesc pentru efortul vostru de a mă ajuta să îmi mențin spatele fără durere!
Gabriela Bordeianu
În cadrul evenimentului aniversar, am celebrat cei 2 ani frumoși alături de oamenii din comunitatea Kinetera, de echipa și de parteneri noștri. Alături de noi, au fost și specialiști din domeniu, care au pregătit sesiuni dedicate conștientizării și cultivării atât a sănătății fizice, cât și a celei mentale. Mulțumim pentru implicare și parteneriat:
- Doamnei psiholog Rusu Daniela pentru evaluările psihologice oferite în această zi;
- Cristina Petcu, care a facilitate o sesiune importantă despre provocările perioadei postpartum pentru proaspetele mămici;
- Alina Fechet de la Sunshine Care, care a bucurat pe cei mici cu sesiunea de yoga pentru copii.
Mulțumim, de asemenea, partenerilor și sponsorilor noștri implicați în acest eveniment — Catena, Synevo, Leonidas, Dado Cafe și Mamprenoare!
Pe final, ne închipuim cum cei 2 ani se vor transforma în 10 ani și cât de mulți oameni, mici și mari, se vor fi bucurat de terapia prin mișcare. Abia așteptăm să scriem următorul capitol alături de voi și să vă cunoaștem poveștile, dar și progresele!